Organizatie

Cine suntem?

Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Dej este o organizaţie neguvernamentală – persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, apolitică şi independentă – care îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii locale.

GAL Dej a fost înfiinţată în anul 2017 de către un grup de iniţiativă format din reprezentanţi ai sectorului public, ai sectorului privat şi ai societăţii civile.

Misunea GAL Dej

Promovarea intereselor socio-economice locale prin elaborarea şi implementarea unei strategii de dezvoltare locală menită să contribuie la reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

Obiectivele GAL Dej

  • Definirea şi implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală prin abordarea DLRC;
  • Încurajarea cooperării pentru dezvoltarea durabilă a teritoriului;
  • Creşterea calităţii vieţii;
  • Creşterea coeziunii sociale;

Membrii GAL Dej

Asociaţia GAL Dej este formată din 23 membri care reprezintă sectorul public, sectorul privat şi societatea civilă, din care 3 membri fondatori şi 20 membri asociaţi.

Membri fondatori:
1. UAT Municipiul Dej, reprezentat prin Costan Morar – primar
2. SC LVA Training Camp SRL, reprezentat prin Lazariciu Vlad – Alexandru
3. Asociatia Filantropia Ortodoxa Cluj- Napoca – Filiala Dej, reprezentat prin Soaita Costinel

Membri asociati:
4. SC Roby Nimera SRL-D, reprezentat prin Molnar Iuliu – Robert
5. SC Tonic Sanitas SRL, reprezentat prin Haitonic Teodora – Stela
6. Asociatia pentru Dezvoltarea Economiei Sociale SALIS  (ADES – SALIS), reprezentat prin Moldovan Gelu
7. Asociatia Persoanelor cu Dizabilitati Fizice Dej, reprezentat prin Muresan Andrei
8. Asociatia Internationala Romania-Olanda “ROIAMA” Dej, reprezentat prin Maters Rodica – Emilia
9. Racz Paul Florin, individual
10. Tranca Calistenius-Ilie, individual
11. Mezei Roberta-Gabriela, individual
12. Hosu Lucia, individual
13. Muresan Andrei, individual

14. Colegiul National „Andrei Muresanu”, reprezentat prin Muresan Emilia

15. Liceul Tehnologic Special DEj, reprezentat prin Boian Laura-Petria

16. Liceul Tehnologic „Somes”, reprezentat prin Mircea Maria

17. Parohia Ortodoxa „Sf. Mare Mucenic Mina”, reprezentat prin pr. Banc Andrei-Emanuel

18. Asociatia „Sfintii apostoli Luca si Andrei”, reprezentat prin Capalna Sorin

19. Asociatia „Vreau sa traiesc liber”, reprezentat prin Rus Alexandra-Magdalena

20. Societatea FUNIPAN IMPEX S.R.L., reprezentat prin Chete Nicolae-Ioan

21. Societatea TRANS AGRO PLAST SRL, reprezentat prin Capalnas Vasile

22. Societatea FARCAS SERVICE SRL, reprezentat prin Farcas Vasile

23. Olar Septimiu, individual

Conducere

Adunarea generală este organul de conducere al organizaţiei, alcătuit din totalitatea membrilor, mai puţin membrii onorifici.

Preşedinte:

  • Costan Morar, din partea UAT Municipiul Dej

Vicepreşedinţi:

  • Lazariciu Rodica, din partea SC LVA Training Camp SRL
  • Şoaită Costinel, din partea Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Cluj- Napoca, Filiala Dej

 

Consiliul Director al Asociaţiei GAL Dej asigura punerea în executare a hotărârilor Adunării generale.

Membrii Consiliului director:

  • Costan Morar, preşedinte
  • Lazariciu Rodica, vicepreşedinte
  • Şoaită Costinel, vicepreşedinte
  • Mureşan Andrei, membru
  • Tranca Calistenius-Ilie, membru

Cum poţi deveni membru?

Dacă ai disponibilitate pentru participarea la activităţi asociative, doreşti să te implici activ în soluţionarea unor probleme din comunitate, fără a pretinde o remuneraţie pentru această activitate şi eşti de acord cu statutul asociaţiei, poţi deveni membru asociat al GAL Dej.

Completează cerererea de aderare şi transmite-o prin email la adresa galdej2018@gmail.com

Statutul GAL Dej

Descarcă aici

Cererea de aderare